The Happy Aikidoka
Linia Vie a Transmiterii
Morihei Ueshiba, ca sinteză a studiilor sale marțiale, a filosofiei și a credințelor religioase, a creat Aikido. Scopul lui Ueshiba a fost să creeze o artă pe care practicanții să o poată folosi pentru a se apăra, protejând în același timp atacatorul. Aikido este adesea tradus ca Arta Păcii.
Ueshiba a predat Aikido aproximativ trei decenii, timp în care a format numeroși elevi pe care obișnuia să-i trimită în lume după zece ani de studii în dojo, ca să predea la rândul lor această nouă artă marțială.
Unul dintre primii lui elevi care au părăsit Japonia pentru a preda Aikido a fost Tadashi Abe, trimis în Europa ca să sădească această nouă artă.
Mă întreb adesea cine a fost cu adevărat Tadashi Abe, această verigă între Japonia și Europa, între severitatea războinicului și finețea filosofiei Aikido-ului. Ce m-a atras la el, dincolo de nume, a fost această contradicție vie: un om al disciplinei și al durității, dar cu o figură senină, cu un zâmbet larg care i-a adus supranumele „The Happy Aikidoka”.
Cum e posibil ca un om cu un stil de luptă considerat dur, chiar brutal, să rămână în memoria celor care l-au cunoscut ca fiind cald, luminos, aproape jucăuș?Răspunsul îl găsim în modul în care a trăit Aikido-ul, ca pe un foc interior intens, purificator. Iar ca să-l înțelegem mai bine, ne întoarcem în Japonia postbelică, apoi în Franța anilor ’50, când un tânăr japonez de 26 de ani cobora pe peronul Gării de Lyon, cu un boken pe umăr și un ideal în suflet.
Tadashi Abe
Zâmbetul din mijlocul furtunii
Născut în 1926 într-o Japonie sfâșiată de război, Tadashi Abe a fost descris ca un adevărat erou, un om care a fost antrenat în timpul războiului pentru a deveni Kamikaze, dar înainte de a-și putea îndeplini destinul, războiul s-a încheiat. Până la sfârșitul vieții sale, Tadashi Abe s-a simțit lipsit de dreptul său de a muri ca un adevărat samurai.
Dar în atmosfera austerei renașteri postbelice, Abe devine uchi-deshi, elev intern al lui Morihei Ueshiba, într-o perioadă în care Aikido-ul nu era un brand internațional, ci o practică profundă, uneori spartană, născută din zeci de ani de studiu și introspecție.
În 1952, a plecat la Paris, student la Drept la Sorbona, dar și instructor 6 Dan, reprezentant al Hombu Dojo, Tokyo.
A predat în subsoluri, în săli de Judo, în cluburi modeste, în condiții grele. Era un japonez mic de statură, dar cu o forță și o determinare care au impus respect instantaneu în rândul europenilor. Șapte ani mai târziu, s-a întors în Japonia unde în 1964 a primit al 7-lea Dan.
Tadashi Abe a vizitat Marea Britanie în 1959. Englezii au fost fascinați de Abe spunând: „Dacă vreodată un bărbat ar fi trebuit să trăiască în secolul al XVI-lea, acesta a fost Abe Sensei”. Cu toate acestea, ce impresiona și mai mult era zâmbetul său. Un zâmbet larg, copilăresc, care apărea imediat ce termina o proiecție dură, ca și cum l-ar fi scos din buzunar în clipa în care adversarul atingea tatami-ul. De aici și porecla dată de britanici: „The Happy Aikidoka”, o combinație rară de severitate și bucurie autentică.
Daniel André Brun
Elevul francez al spiritului japonez
Printre cei care s-au format sub îndrumarea directă a lui Tadashi Abe în Franța a fost Daniel André Brun, un practicant de Judo la cel mai înalt nivel în Federația Franceză de Arte Marțiale, în care a fost expert tehnic 5 Dan și arbitru al Federației Franceze de Judo. Daniel André Brun avea o înclinație naturală spre profunzime și rigoare, dar și un spirit deschis, receptiv la mesajul mai larg al Aikido-ului.
A descoperit Aikido în timpul unei demonstrații a lui Minoru Mochizuki în 1951, demonstrație la care a participat ca Uke. A început să practice această nouă artă marțială în propriul său club de Judo, unde a învățat sub îndrumarea lui Tadashi Abe, iar în 1954, a primit primul său Dan, acordat de Aikikai Tokyo, semnat de Kisshomaru Ueshiba.
În 1984, Daniel André Brun a fondat FFAT Federația de Aikido Tradițional din Franța și a continuat să predea Aikido atât în Franța cât și în alte țări europene, găzduind cursuri în Germania, Anglia și România. În 1995, a fondat CEA, Confederația Europeană de Aikido. Comisia tehnică FAT i-a acordat 6 Dan în 1985, 7 Dan în 1993 și 8 Dan în 2001, iar după peste 70 de ani în artele marțiale, a primit titlul onorific de 9 Dan pentru întreaga sa activitate în Aikido.
A încurajat generații de practicanți să descopere toate aspectele acestei arte marțiale prin tehnici cu mâinile goale sau arme. Toți cei care au urmat seminariile sale din Franța sau din străinătate apreciază cunoștințele și cercetările sale în Aikido. El a transmis cu altruism și pasiune ceea ce învățase de la Tadashi Abe, André Nocque, Maestrul Hirokazu Kobayashi, împingându-i pe fiecare dintre elevii săi să-și găsească propriul drum.
Astăzi, Federația Tradițională Franceză de Aikido Școala Daniel André Brun și Federația Română de Aikido, condusă de Maestrul Dan Ionescu, continuă să-i onoreze memoria.
Maestrul
Corneliu Dan Ionescu
Corneliu Dan Ionescu a fost elevul direct al lui Daniel André Brun. Prin el, Aikido de filiație Tadashi Abe a prins rădăcini în România, fidel în spiritul și forma lui originară.
De profesie inginer IT, a început să practice Aikido din 1977. Este Președintele Confederației Europene de Aikido și până în decembrie 2025, a fost Președintele Federației Române de Aikido încă de la înființare și fondatorul Federației Române de Arte Marțiale al cărei președinte a fost până în anul 2000.
Maestrul Corneliu Dan Ionescu are cel mai mare grad din România, 10 Dan, este expert internațional al Federației Tradiționale Franceze de Aikido și membru de onoare al Societății Internaționale Budo Zazen.
Împreună cu Serban Derlogea a scris în 1990 prima sa carte, „AIKIDO, CALEA ARMONIEI”, iar din 2003 până în 2006, a scris cele 5 volume ale „Enciclopediei de Aikido”, și „AIKIDO 1,2,3”
Sub îndrumarea lui, Federația s-a dezvoltat ca un spațiu de practică fidel spiritului japonez, necomercial, locul în care eu însămi m-am format, atât ca practicantă cât și ca instructor.
Sensei 5Dan F.R.A.
Andra Negulescu
Eleva Directă a Maestrului Corneliu Dan Ionescu
Practic Aikido din 2003, în cadrul Federației Române de Aikido, la Clubul Dan Aikido. De atunci, acest drum a fost o formă de viață, o cale în care armonia, răbdarea și precizia au devenit un fir roșu în tot ceea ce fac. De-a lungul timpului, am trecut prin alte sporturi, ca Judo, atletism, echitație, dar doar Aikido a rămas constant în ultimii 22 de ani.
Din 2009, am început să predau Aikido ca instructor acreditat al Federației Române de Aikido. Sunt Președinta clubului Reiwa, noua secție a Clubului Sportiv Kazumi pe care l-am înființat în 2009 împreună cu colegii mei, Florina Răducă, Tiberiu Aluaș și Rareș Bârsan, și sunt absolventă a Centrului de Formare și Perfecționare al Antrenorilor, promoția 2013. Am obținut de-a lungul anilor mai multe rezultate notabile la competiții de Boken și Katana, inclusiv medalii la campionatele naționale și internaționale. Din 2014 am fost și arbitru oficial în cadrul federației.
Astăzi sunt centură neagră, 5 Dan, dar dincolo de centură și diplome, ceea ce mă mișcă profund este firul viu al transmiterii. Nu suntem singuri în sala de antrenament. Îi purtăm cu noi, fără să-i vedem, pe cei care ne-au învățat, și pe cei care i-au învățat pe ei, și tot așa, până la sursă. Aikido-ul are darul să ne lege subtil de o întreagă genealogie vie.
