Cyber - Aikido

Aikido e o artă marțială de auto-apărare. Este Arta păcii exersată prin „război”, pentru că nu putem înțelege pacea în lipsa unui conflict, nici liniștea în lipsa zgomotului. Iar ca să ne măiestrim arta, avem nevoie de agresori care să ne pună probleme din ce în ce mai provocatoare pe măsură ce avansăm în antrenament.

Noi, practicanții de Aikido, respectăm atacatorii, fie ei pe tatami, pe asfalt sau în dojo virtual. În lipsa lor, ne-am antrena cu fantomele și propriile gânduri. Iar atunci când un practicant de Aikido primește o insultă verbală, se bucură de ea cu același entuziasm cu care se bucură de încasarea unui Shomen-uchi ca să poată executa un Mawashi complex.

Trăim în patru dimensiuni. La fel ca planeta noastră care are trei dimensiuni spațiale și una temporală, și noi avem patru dimensiuni: fizică, mentală, emoțională și verbală. Fiecare din aceste dimensiuni poate fi atacată.

Aikido e perfect. Fiecare artă marțială s-a dezvoltat pentru apărarea fizică, însă în epoca noastră, cea mai des agresată e dimensiunea verbală care, dacă nu e antrenată corespunzător, destabilizează dimensiunea mentală și pe cea emoțională. Mai rar facem vânătăi în lupte fizice, dar tot mai des facem vânătăi emoționale datorită certurilor și scandalurilor.

Cum răspunde Aikido la insulte

Am auzit o observație care mi s-a părut esențială: opinia oamenilor se poate schimba în funcție de cum prezentăm Aikido-ul.

Când un practicant de MMA, BJJ sau box spune „Aikido e bullshido”, tentația este să demonstrăm contrariul. Dar exact aici se pierd principiile din Aikido, care nu trebuie să „câștige” lupta, ci să o dezamorseze, uneori cu umor, alteori cu autoironie, uneori cu o replică scurtă care schimbă complet registrul.

Dacă azi Aikido e insultat, nu e un semn al slăbiciunii acestei arte marțiale, ci a faptului că refuză să joace după reguli care nu-i aparțin pentru că Aikido nu se predă cu muzică de intrare și cage girls.

De la apariția forumurilor și, pe urmă, a rețelelor de socializare, practicanții de Aikido se confruntă cu „luptătorii de tastatură”. Lupta nu se mai dă pe tatami, ci Atemi-urile se execută verbal. Dar principiile rămân aceleași, doar că lovitura de pumn se transformă în insultă, dezechilibrul în dispreț, tehnica în bătălie prin cuvinte, fixarea sau aruncarea devine block, unfriend, emoji furios.

Din momentul apariției „luptătorului de tastatură”, Aikido a pierdut, din păcate, mulți practicanți pentru că cei care nu au înțeles principiul „kuzushi” s-au lăsat dezechilibrați și au căzut pradă insultelor, nemaiavând încredere în arta lor.

De asemenea, competiția artelor marțiale a redus numărul practicanților care au migrat spre sporturi de luptă „mai bine văzute”.

Cei care au rămas să practice această artă marțială extrem de frumoasă, atât vizual cât și în profunzimile principiilor tehnice și filosofice, au reușit să rămână centrați, încrezători, puternici și au profitat din plin de avantajele oferite de această artă marțială.

Cum a ajuns Aikido pe banca acuzaților și ținta ironiilor?

Aikido a avut, fără îndoială, un moment de vârf. O perioadă în care plutea în aer ca ceva profund, misterios, aproape ezoteric. Morihei Ueshiba, barba lui legendară, ideea de armonie, promisiunea unei forțe care nu strivește, ci redirecționează. Era atractiv tocmai pentru că nu semăna cu nimic din ce exista în jur. Apoi au apărut forumurile și, odată cu ele, experții universali. Pentru prima dată, Aikido nu mai era judecat pe tatami, prin practică și experiență, ci în comentarii, prin comparații. Iar într-o lume care a început să măsoare eficiența în knockout-uri și highlight-uri de 15 secunde, Aikido a devenit ținta perfectă.

„Bullshido” — un cuvânt aruncat lejer, ca și cum ar explica totul

Nu Aikido s-a schimbat radical. S-a schimbat scena. Internetul a mutat conversația din spațiul întâlnirii directe în spațiul verdictului rapid. Aikido, care nu se grăbește, nu țipă și nu promite eroi virali, a început să pară suspect, iar în acest context, practicanții de Aikido au oscilat între tăcere politicoasă și dorința de a demonstra că „merge și în realitate”. Ambele reacții sunt omenești, dar poate niciuna nu este cu adevărat… Aikido.

 

Un detaliu se pierde adesea din vedere în aceste discuții. Ueshiba nu a vrut să creeze o artă marțială dură. Le practicase deja. Le stăpânea. Venea dintr-o lume în care corpul era antrenat pentru supraviețuire reală, într-o Japonie care încă păstra memoria samurailor. Tocmai de aceea, Aikido nu este cu un pas înapoi, ci cu un pas mai departe.

Ueshiba a intuit că lumea se schimba, că oamenii nu mai trăiesc într-un permanent război corp la corp, că duritatea extremă nu mai este soluția universală și atunci a gândit Aikido ca pe o artă a armoniei cu supra-tema luptei.

Paradoxal? Deloc. Aikido nu neagă lupta, ci o folosește ca instrument de conștientizare. Iar dacă ne uităm onest la lumea de azi, suntem deja dincolo de momentul istoric al lui Ueshiba, dar nu facem decât să-i ducem mai departe viziunea futuristă pentru că el a creat o artă marțială pentru epoca armonizării în care interesul pentru bunăstare, ecologie, veganism, sustenabilitate și echilibru este în creștere.

În afara războaielor, care oricum nu se mai poartă corp la corp, lumea se îndreaptă, paradoxal, spre mai multă armonie. Sigur, există încă o categorie de oameni care vor să practice arte marțiale ca în vremea samurailor și e perfect legitim, dar ei nu mai sunt majoritatea.

În acest peisaj, Aikido nu este o relicvă, ci o artă marțială perfect adaptată momentului istoric. O practică ce propune mișcare fără brutalitate inutilă, forță fără distrugere și confruntare fără ură. Dar adevărata luptă a epocii noastre nu mai este fizică. Este verbală.

Aikido aplicat în limbaj și de ce umorul funcționează

Dacă transferăm Aikido din corp în limbaj, lucrurile devin surprinzător de clare și descoperim o unealtă extrem de puternică: Irimi devine capacitatea de a intra în dialog fără agresivitate; Tenkan devine schimbarea unghiului conversației; Ma-ai devine distanța corectă față de insultă; Kuzushi devine destabilizarea argumentului, nu a persoanei.

De aceea, răspunsul Aikido la insultă nu este contraatacul, ci deturnarea elegantă, de multe ori, prin umor, pentru că umorul este cea mai eficientă formă de non-violență verbală. El dezamorsează fără să umilească și închide conflictul fără să-l câstige ostentativ.

Aikido nu concurează cu MMA, BJJ sau Box, așa cum ceaiul nu concurează cu energizantele. Este, mai degrabă, o artă marțială pentru o lume care încă se ceartă mult, dar se bate din ce în ce mai puțin. O lume în care adevărata luptă se poartă în cuvinte, comentarii și opinii. În acest context, Aikido nu trebuie apărat, el trebuie tradus, iar dacă răspunsul sau la insultă este calmul, umorul și eleganța, poate că tocmai asta îl face atât de enervant pentru unii și atât de necesar pentru restul.

Și pentru că Aikido nu are vizibilitate în competiții (acestea fiind prezente în doar câteva federații din lume) ci doar în demonstrații, eleganța mișcărilor e deseori confundată cu dansul sau ineficiența. Chiar dacă toate artele marțiale au Kata care arată foarte frumos în dojo, practicanții de Karate, Judo, MMA, Taikwondo, BJJ, se fac vizibili și în competiții unde, ca în cazul Aikido-ului, frumusețea mișcărilor e înlocuită de eficiența procedeelor. În competițiile de Karate procedeele sunt reduse la mișcări brutale, fiecare concurent încercând să lovească adversarul; în Judo, la Olimpiade, din frumoasele procedee de Judo din dojo, nu mai vedem decât doi luptători care se pândesc ținându-se de kimono, ca poate în final, să avem plăcerea de a vedea o tehnică frumos executată.

La fel ar arăta și Aikido într-o competiție. Toate elementele din tehnică devin invizibile în momentul în care doi concurenți doar se vânează pentru a prinde ocazia să execute o aruncare sau un blocaj al încheieturii. De aceea, Aikido pare suspect, pentru că puținele competiții care există sunt aproape invizibile publicului larg, iar lumea judecă această artă marțială doar pe baza demonstrațiilor, așa cum ar fi judecată orice altă artă marțială dacă ar fi privită doar în momentele de studiu, de demonstrație, de prezentare a katas-urilor.          

           

Ca o concluzie, singurul loc real în care practicanții de Aikido sunt în competiție vizibilă este atunci când sunt cyber-atacați de „luptătorii de tastatură”.

           

Propun un „randori” de tastatură pentru practicanții de Aikido. Să facem un exercițiu, o mini-scenetă în care avem un practicant de Aikido într-un randori verbal cu practicanți de MMA, BJJ, Box, Judo sau Karate și, bineînțeles, Diletantul Marțial, cel care nu practică nicio artă marțială sau practică puțin din fiecare, doar cât să-și dea cu părerea, așa cum un adept al teoriei Pâmântului Plat combate oamenii de știință pe baza filmulețelor AI care nesocotesc dovezile în favoarea obținerii de like-uri.  

BJJ: Deci tu faci… Aikido… funcționează asta în realitate?

Aikidoka: Îmi place pauza aia pe care o faci, ca și cum urmează să-mi spui un adevăr cosmic. Depinde de ce numești realitate. Ce realitate? Aia cu Netflix și Glovo sau aia în care te târăști după oameni pe asfalt?

BJJ: În realitate, te iau la sol în trei secunde.

Aikidoka: Sigur. În trei secunde avem și o relație foarte intima, pe jos, cu respirație grea și mult contact vizual. Super! Și după?

BJJ: După? Câștig!

Aikidoka: Ce câștigi? O medalie imaginară și o conversație foarte reală cu poliția? Dar da, felicitări! Ai câștigat și o îmbrățișare pe asfalt cu un necunoscut furios. Respect!

MMA Guy: Hai să fim serioși, În MMA Aikido nu funcționează! În cușcă, ai șanse zero!

Aikidoka: Ai dreptate! Nici terapia nu funcționează în MMA. Nici empatia. Nici copilăria ta nerezolvată. De-aia e o cușcă. Ca să ții lucrurile simple. Tu câștigi meciul. Eu câștig genunchi funcționali și un drum mai scurt spre casă.

Judoka: Și eu te pun jos cât ai clipi!

Aikidoka: Și tu ai dreptate! Judo te aruncă pe jos, Aikido te face să te arunci singur. E mai economic.

Boxer: Loviturile voastre sunt lente și inutile.

Aikidoka: Ale tale sunt spectaculoase, ale mele sunt opționale, ca aplicațiile pe care le-ai descărcat și nu le-ai deschis niciodată pentru că nu ai avut nevoie...

Karateka: Aikido e total inutil!

Aikidoka: Așa e, de aia-l practic de 20 de ani.

Diletantul Marțial: Bullshido! Asta practici tu!  

Aikidoka: Bullshido e când confunzi forța cu inteligența și ești sincer surprins că obosești primul. Și uite-ne aici: tu roșu de furie, eu calm, publicul râde… care dintre noi practică Bullshido?

BJJ: Ok,ok, multe vorbe cu toată lumea, dar pe stradă? Pe stradă tot te duc jos.

Aikidoka: Probabil. Dar spune-mi ceva, de ce vrei atât de mult să stăm pe jos împreună? E ceva ce vrei să-mi spui? E un strigăt de ajutor?

BJJ: Păi… așa se rezolvă lupta.

Aikidoka: Eu încerc să rezolv situația. Iar dacă Aikido te enervează atât de tare, e dovada că funcționează. Nu pe tine. Pe ce trebuie.

La fel cum în executarea unei tehnici aplicăm pararea, dezechilibrul, principiul, fixarea sau aruncarea, și într-o confruntare verbală trebuie să aplicăm aceleași principii pentru că dacă ratăm o parare, ne alegem cu un cucui în frunte, iar dacă ratăm replica în cazul unei insulte, ne alegem cu un cucui în suflet, cucui care ne poate destabiliza și ne putem pierde încrederea în practica noastră. Practicanții de Aikido sunt cei care trebuie să-și găsească echilibrul în fața cyberbullyingului și să vadă „loviturile” luptătorilor de tastatură ca pe o oportunitate pentru exersarea tehnicilor de Aikido. Chiar dacă sunt verbale, principiile sunt aceleași, iar mediul online nu e decât un dojo virtual care oferă oportunități de antrenament suplimentar.

       

În teatru se spune că un rol poate fi abordat din afară înăuntru, asta înseamnă că putem porni la crearea personajului din exterior, lucrând prima dată la costum, decor, mișcare, și pe urmă, să-i găsim valorile interioare și exprimarea lor, sau dinspre interior spre exterior, lucrând prima dată la exprimare și pe urmă, costumul, decorul, mișcarea se revelează de la sine.

      

Aikido nu e doar exterior, doar fizic. Aikido lucrează în profunzimea practicantului, el devine un mod de viață care se manifestă atât în mișcare cât și în minte, limbaj, emoție, iar cyber - Uke trebuie priviți ca parteneri de antrenament, nu ca dușmani.

Reiwa Aikido, club sportiv afiliat Federației Române de Aikido, organizează cursuri de Aikido pentru copii cu vârsta minimă de 6 ani, Sâmbata și Duminica de la 9.30 la 10.45 în București, Strada Matei Millo, nr. 9

Abonamentul este 225 de lei și permite accesul la cinci antrenamente, dintre care patru fizice și unul verbal pentru antrenarea reacțiilor în cazul agresiunilor, fizice, verbale și emoționale.

Pentru înscrieri, sunați la telefon/whatsapp: 0751176117